Adrenalină în ring: În Moldova a început Campionatul Național de Box
Vizualizări: 5928 12.01.2024  |   Noutăţi

 

 

 

Campionatul Național de Box al Moldovei a început oficial la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, adunînd cei mai talentați boxeri ai țării.

Evenimentul, desfășurat între 11 și 14 ianuarie, este mai mult decît o competiție națională; este un pas decisiv spre Turneul Mondial de Calificare Olimpică și, eventual, spre Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Prezent la eveniment, șeful Departamentului sport de performanță al Comitetului Național Olimpic, Nicolae Piatac, a subliniat importanța acestei competiții.

Secretarul de stat în domeniul sportului, Sergiu Gurin, a subliniat seriozitatea și importanța acestui eveniment."Am venit să vedem nivelul de pregătire al sportivilor, mai cu seamă sportivii lideri, pentru a avea o siguranță pentru calificările la Jocurile Olimpice. Anul acesta este un an decisiv și foarte important pentru noi. Ministerul Educației și Cercetării depune eforturi suplimentare, comparativ cu alți ani, în ceea ce privește pregătirea sportivilor și, bineînțeles, a antrenorilor. Ne dorim ca cei mai puternici să cîștige și să-i vedem triumfători la turneele de calificare pentru Jocurile Olimpice."

Prezent la eveniment, șeful Departamentului sport de performanță al Comitetului Național Olimpic, Nicolae Piatac, a subliniat că competiția va scoate în evidență cei mai buni boxeri.

"În ajunul Jocurilor Olimpice, acest campionat va scoate în evidență cei mai buni sportivi, cei mai buni boxeri care sînt pregătiți pentru competițiile de calificare. La Comitetul Național Olimpic vedem cîțiva sportivi de performanță înaltă care au potențialul de a cîștiga cotele olimpice. Sperăm ca măcar unu, doi sportivi să fie prezenți pe podium la Jocurile Olimpice din Paris 2024. Aș vrea să încurajez Federația, să le mulțumesc lor, la toți, conducerii federației, care face tot posibilul pentru sportivii boxeri și care se străduiește să se pregătească bine pentru competițiile internaționale.", a spus Piatac.

Programul campionatului include meciuri zilnice, începînd cu ora 15:00 și culminînd cu finala programată pe 14 ianuarie la ora 12:00.

Campionatul Național este organizat de Federația de Box împreună cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Partenerul general al evenimentului este Geely Auto Group din cadrul Companiei DAAC-Hermes S.A.

Securitatea evenimentului este asigurată de Organizația Particulară de Pază "CHESTOR – Security"