Boxerii moldoveni vor evolua la primul turneu de calificare către JO
Vizualizări: 19000 13.03.2020  |   Noutăţi

 

 

 

Boxerii moldoveni vor evolua sîmbătă, 14 martie, la Londra, la primul turneu de calificare către Jocurile Olimpice.

 

Este vorba despre boxerii Dorin Bucșa (57 kg), Alexandru Paraschiv (63 kg), Dumitru Galagoț (69 kg), Andrei Vreme (75 kg), Andrei Chiriacov (81 kg) și Iulia Coroli (57 kg). În luna mai, la Paris, va avea loc al doilea turneu de calificare, transmite Noi.md cu referire la IPN.

 

Boxerii moldoveni au cucerit trei medalii la Jocurile Olimpice: Timofei Screabin (1988), Vitalie Grușac (2000) și Veaceslav Gojan (2008).