Medalia de aur a lui Dorin Bucșa (FOTO, VIDEO)
Vizualizări: 22710 22.04.2019  |   Noutăţi

 

 

Între 16 și 20 aprilie, la Herson (Ucraina) s-a desfășurat tradiționalul Turneu Internațional de box ”În memoria lui Nicolai Magner”, cu participarea pugiliștilor din 10 țări.

 

Pe treapta superioară a piedestalului de onoare s-a ridicat medaliatul cu aur Dorin Bucșa din Hâncești, care a evoluat în categoria de greutate 60 kg. În calea-i spre final, el i-a învins pe ucrainenii Alexandr Solomennicov, Miroslav Concear și Alexandr Jelezneac. Bronzul în această categorie de greutate i-a revenit tiraspoleanului Victor Vacula, care în semifinală a cedat în fața adversarului lui Dorin din lupta finală. Și tiraspoleanul Andrei Kiriacov, care a evoluat în categoria de greutate 81 kg., prin decizia arbitrilor 2-3, a obținut medalia de bronz, în semifinală cedînd în luptă egală în fața stăpînului ringului Maxim Kots.

 

Chișinăuienii Alexandru Paraschiv (64kg) a pierdut în fața ucraineanului Janis Curilenco, iar Andrei Vreme (75kg) nu l-a putut bate pe australianul Luke Ghersbek. Boxerii din Hâncești Nicolae Bucșa (69kg) și Liviu Munteanu (91kg) au cedat ucrainenilor Mgher Oganean și, respectiv, Nikita Nesterenco. Bălțeanul Nicolae Bunescu (52kg) a pierdut în fașa algerianului Mohamed Flissi.