Boxerii au obținut 9 calificări la Primele Jocuri Olimpice Europene
Vizualizări: 23588 06.10.2014  |   Noutăţi

 

 

В копилке боксёров 9 путевок на Первые Европейские Олимпийские Игры

Foto: eurolympic.org

 

Comitetul Național Olimpic și Federația de box din Moldova au primit invitația oficială de participare la Primele Jocuri Olimpice Europene, care se vor desfășura între 12 și 28 iunie,2015 în capitala Azerbaidjanului, Baku. Echipa RM va număra 9 pugiliști.


Prestigioasa Competiție Internațională este patronată de Comitetul Olimpic Internațional, include 20 genuri de sport și are ca participanți peste 6000 de sportivi.

Posibilitatea de a participa la Jocuri într-o componență atât de reprezentativă, este întemeiată pe rezultatele evoluării sportivilor noștri pe arena internațională și pe profesionalismul Federației și a președintelui ei Vasile Chirtoca. Numai în anul curent, participând pentru prima oară la Campionatul Europei al țărilor Uniunii Europene, pugiliștii noștri au obținut două medalii de aur ( Veaceslav Gojan și Alexabdru Rîșcan ) și patru de bronz, și au obținut locul întâi printre echipele participante.

Numărul maxim de locuri – 10 – la-u obținut selecționatele Rusiei, Ucrainei, Germaniei, Angliei, Irlandei, Ungariei, Azerbaidjanului, Belarusului. Câte 9 locuri au echipele Georgiei, României, Turciei, Italiei, Bulgariei. Între 1 și 3 locuri – Elveția, Olanda, Norvegia Grecia, Belgia, Austria, Ciprul, Albania, Macedonia și Muntenegru.

Echipa Moldovei este formată, în mare parte, din luptători verificați, medaliați ai Jocurilor Olimpice și Campionatelor Mondiale și Europene. Dar antrenorul-șef al selecționatei, antrenorul emerit al republicii Petru Caduc susține, că oricine poate fi inclus în componența de bază a echipei.

Cel de-al 67 – lea Campionat al Moldovei se va desfășura între 21 și 25 octombrie în manejul de atletică ușoară, anume el va stabili definitiv componența echipei noastre la Primele Jocuri Olimpice Europene.