La Jocurile Olimpice de la Londra boxerii din Moldova vor participa a 5-a oară consecutiv
Vizualizări: 24415 11.10.2011  |   Noutăţi

 

La Jocurile Olimpice de la Londra boxerii din Moldova vor participa a 5-a oară consecutiv

„Boxerii moldoveni evoluează la JO începînd din 1996. La două din cele 4 ediţii ale Olimpiadei, din 2004 şi 2008, Vitalie Gruşac şi Veaceslav Gojan au cîştigat cîte o medalie de bronz. Şi acest lucru nu este o coincidenţă, ci o legitate. Care alt gen de sport sau antrenor din Moldova s-ar mai putea lăuda cu asemenea performanţe la Jocurile Olimpice?”, se întreabă retoric antrenorul naţionalei Moldovei de box, Petru Caduc.

Potrivit celui mai renumit antrenor al celor mai buni boxeri moldoveni, biletele de calificare la JO de la Londra ar putea fi obţinute şi de alţi 3 maeştri în box.

„Există toate premizele pentru acest lucru. Alexandru Rîşcan, Veaceslav Gojan şi Victor Cotiujanschi au toate şansele de a se califica la Jocurile Olimpice. Următoarele turnee europene de calificare la JO vor avea loc în 2012. Dacă vor continua să muncească la fel de serios şi cu aceeaşi perseverenţă, vom reuşi să atingem obiectivul propus”, a subliniat antrenorul naţionalei Moldovei de box, Petru Caduc.

La Campionatul Mondial de la Baku Moldova a fost reprezentată de 8 boxeri.

 

Sursa: noi.md