Federația de Box din Moldova a desemnat Laureații anului 2024
Vizualizări: 416 23.12.2024  |   Noutăţi

 

Federația de Box din Moldova, în cadrul ședinței Prezidiului desfășurată pe 23 decembrie, a aprobat Laureații anului 2024, notează Noi.md.

Președintele Federației de Box din Moldova, Vasile Chirtoca, a menționat că boxerii moldoveni au reușit în anul 2024 să aibă prestații de succes la mai multe competiții.

 

«Avem antenori entuziaști, care o pregătesc pe pugilisita Daria Cozorez. Din partea Federației de Box, i-a fost înmînat un premiu bănesc în valoare de 170 de mii de lei. Ea a devenit campioană europeană și printre senioare, dar și printre fetele de la categoria U 23. La fel, finaliști ai Campionatului European, sînt Alexandr Paraschiv din Chișinău, care a obținut medalia de argint, și Vasile Cebotari din Tiraspol, care a luat bronzul. Sînt niște luptători demni, tineri, care au tot viitorul în față. La fel, avem succese frumoase și în rîndul juniorilor, al elevilor, care au obținut medalii de aur, argint și bronz. Vreau să remarc faptul că, deși nu sînt de acord cu felul cum guvernarea gestionează în prezent unele domenii, totuși în ceea ce privește sportul pot doar să salut inițiativele din ultimii ani. În special, au fost majorate bursele pentu antrenorii și sportivii, care obțin succese remarcabile. Imediat, a apărut un interes sporit față de sport la generația tînără, întrucît au început să vadă pentru ei o perspectivă profesională. Totodată, la noi apar mulți antrenori tineri, or, acest lucru, la fel se datorează stimulării domeniului sportiv. Ne bucură acest fapt și privim încrezători înainte. De aceea îi felicit nu doar pe boxeri, pe antrenorii lor, dar și pe toți cei care sînt atrași de acest sport și le urez un an pașnic și plin de prosperitate», a menționat Vasile Chirtoca.

Veaceslav Gojan, selecționerul lotului de tineret și U23 a menționat că cel mai titrat boxer, pe care-l avem acum, la moment, este Alexandru Paraschiv. «La general, vorbind, am avut succese bune, la Campionatele Europene am luat 2 medalii, la Campionatul Mondial, din păcate, nu am obținut medalie, dar am avut locul V. Avem o fată campioană europeană, Daria Cozorez. Așa că mergem înainte și ne pregătim de competițiile din anul 2025», a evidențiat fostul boxer.

 

Alexandru Paraschiv a spus, la rîndul său, că pentru el anul 2024 a fost unul destul de încărcat. «Din ianuarie și pînă în iunie, au fost doar cantonamente, pregătiri, competiții, am avut și două turnee. A fost încărcat. Acum facem o mică pauză, după care vom începe anul 2025 în forță».

 

Larisa Popova, prim-vicepreședinta Comitetului Național Olimpic și Sportiv, prezentă la eveniment, a menționat că anul, care se termină, a fost unul destul de bun pentru sportul moldovenesc.

 

«A fost unul destul de rezultativ: pentru prima data în istoria sportului nostru, ca stat independent, am obținut 4 medalii la Jocurile Olimpice. În cee ce privește boxerii, avem sportivi tare talentați. Așa cum este, bunăoară, Alexandru Paraschiv, care are în față perspective promițătoare», a spus Larisa Popova.

 

În cadrul ședinței Prezidiului Federației de Box din Moldova, au fost aprobați următorii laureați:

 

Cel mai bun boxer al anului 2024 – Alexandru Paraschiv (Chișinău), locul II la Campionatul European. Antrenor – Iurie Paraschiv

 

Cel mai bun boxer printre femei - Daria Cozorez (Tiraspol), locul I la Campionatul European. Antrenor - Anatolii Ahmadiev

 

Cel mai bun boxer U23 - Vladislav Gudzi (Tiraspol), locul III la Campionatul European. Antrenor – Roman Hadjilenco

 

Cel mai bun boxer printre tineret – Danila Guranda (Bălți), locul II la Campionatul European. Antrenor – Serghei Guranda

 

Cel mai bun boxer printre juniori – Chirill Slepoi (Tiraspol), locul II la Campionatul European. Antrenor - Roman Hadjilenco

 

Cel mai bun boxer printre elevi:

 

-Egor Certîcovțev (Tiraspol), locul I la Campionatul European. Antrenor – Roman Hadjilenco

 

-Andrei Timoșcov (Chișinău), locul I la Campionatul European. Antrenor – Alexei Timoșcov

 

Cel mai bun antrenor al anului 2024 - Iurie Paraschiv (Chișinău).