Pugilistul Vasilii Belous nu s-a putut impune în fața campionului mondial Taras Șelestiuc
Vizualizări: 28012 06.08.2012  |   Noutăţi

Pugilistul Vasilii Belous nu s-a putut impune în fața campionului mondial Taras Șelestiuc

 

Unicul boxer moldovean calificat la Jocurile Olimpice de la Londra, Vasilii Belous, a pierdut, astăzi, în fața campionului mondial în exercițiu, ucraineanului Taras Șelestiuc, în categoria de pînă la 69 de kilograme. Astfel, moldoveanul revine acasă din șaisprezecimi și va ocupa un loc între pozițiile 9 și 16.

Belous a acumulat în prima rundă un punct, în runda a doua – două puncte, iar în cea de-a treia – patru puncte. Aceasta însă a fost prea puțin, deoarece ucraineanul a acumulat patru, cinci și șase puncte, respectiv, în cele trei runde. Astfel, rezultatul final al întîlnirii a fost de 7 la 15.

Prima întîlnire, cea cu tanzanianul Kidunda Selemani, pugilistul moldovean a cîștigat-o cu scorul de 20 la 7.

Vasilii Belous este originar din Ocnița. La 27 august curent, el va împlini vîrsta de 24 de ani.

 

 

Sursa: noi.md