Boxerul Vasile Belous a plecat după medalii la Jocurile Olimpice de la Londra
Vizualizări: 26745 24.07.2012  |   Noutăţi

 

Boxerul Vasile Belous a plecat după medalii la Jocurile Olimpice de la Londra

 

Boxerul moldovean Vasile Belous, împreună cu antrenorul său, Petru Caduc, au plecat la Londra, unde urmează să participe la Jocurile Olimpice-2012. Belous este marea speranţă a Moldovei la Olimpiadă, fiind singurul care a obţinut o cotă de calificare la acest gen de sport. El va boxa la categoria de 69 de kilograme şi va intra în concurs pe 29 iulie.

„Sînt bucuros că plec la Olimpiadă, a fost visul meu. Simt că am o responsabilitate enormă şi voi face totul ca să obţin rezultate bune”, a spus Belous.

Antrenorul lotului naţional, Petru Caduc, spune că sportivul este într-o formă bună, iar şansele lui de a cîştiga medalia de aur sînt din ce în ce mai mari.

Potrivit preşedintelui Federaţiei de Box din Moldova, Vasile Chirtoca, în cazul în care Belous va cuceri medalia de aur, federaţia de profil îl va remunera cu un premiu de 30 de mii de euro. “Avem o echipă extraordinară, care poate obţine cele mai bune rezultate. Vasile Belous este pregătit şi fizic şi psihic pentru această competiţie importantă. Sînt sigur că el va face tot posibilul ca să obţină un rezultat bun”, a spus Chirtoca.

Calificarea sportivului pentru JO 2012 a avut loc după ce el l-a învins pe brazilianul Myke Carvalo şi românul Ionuţ Gheorghe. Ei s-au luptat în categoria de 69 kg în octombrie 2011.

Jocurile Olimpice-2012 se vor desfăşura în perioada 27 iulie – 12 august la Londra. Competiţia de talie internaţională are loc o dată la 4 ani. La ediţia din această vară vor participa 12 mii de sportivi din 205 ţări.

 

 

 

 

Sursa: noi.md