Boxerii moldoveni felicitați de Maia Sandu pentru rezultatele obținute la Campionatul European: Ne mîndrim!
Vizualizări: 3019 30.04.2024  |   Noutăţi

 

 

Președinta Maia Sandu a felicitat-o pe campioana Daria Kozorez, prima femeie din istoria boxului din Republica Moldova care a obținut o medalie de aur la box feminin la Campionatele Europene rezervate senioarelor.

Daria, care a câștigat o medalie de bronz la precedentele Campionate Europene, este acum pe primul loc la categoria de greutate +81 kg. De asemenea, șefa statului i-a felicitat și pe ceilalți premianți ai Campionatului European de box, rezervat seniorilor, care au revenit acasă cu medalii de la competiția din Belgrad, Serbia. Alexandru Paraschiv a obținut medalia de argint la categoria de greutate 63,5 kg.

El a fost retras de medic în ajunul finalei, din cauza unei disecții severe, după o ciocnire cap în cap cu adversarul din Azerbaidjan. Acum, Alexandru va trebui să își vindece traumatismul și să se pregătească pentru următorul turneu de calificare pentru turneul mondial de calificare la Jocurile Olimpice, din Thailanda, care va avea loc între 24 mai și 2 iunie.

Totodată, Vasile Cebotari a cucerit medalia de bronz la categoria de greutate de pînă la 71 kg. Președinta a menționat că în ultimii 2 ani, Guvernul a îmbunătățit condițiile de antrenament pentru lotul olimpic al țării și a dublat bursele sportivilor de performanță. S-au construit 14 obiective sportive și au fost renovate 133 de săli și terenuri sportive. Șefa statului a subliniat că „astfel vom crește tineri campioni, vom dezvolta sportul de masă și vom promova un stil de viață activ pentru menținerea sănătății populației”.

„Dragi sportivi, sînteți o sursă de inspirație pentru noi toți. Ne mîndrim și vă urăm succes la competițiile următoare!”, a mai punctat șefa statului.