Cele mai bune fotografii de la Campionatul Național de Box al Moldovei
Vizualizări: 4836 19.01.2024  |   Noutăţi

 

 

 

Vă propunem spre atenția dumneavoastră fotografii din timpul luptelor care au avut loc în cadrul ultimului Campionat moldovenesc de box, care s-a încheiat la Chișinău pe 14 ianuarie. Federația de Box din Moldova a pregătit un reportaj foto de la acest eveniment.

Timp de patru zile, 74 de pugiliști din 10 orașe și raioane ale țării și-au disputat dreptul de a urca pe podium și de a cîștiga medalii. Competițiile s-au desfășurat la 13 categorii de greutate, însă doar 7 dintre ele au fost olimpice. Au fost desemnați candidații pentru participarea la Turneul Mondial de Calificare Olimpică, care va avea loc în perioada 1-11 martie la Milano. Cîștigătorii campionatului au fost premiați cu diplome și medalii. Campionii Republicii Moldova au primit premii bănești din partea Federației de Box și a Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova.

Campionatul Național a fost organizat de Federația de Box, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Partenerul general al evenimentului a fost Geely Auto Group al companiei DAAC-Hermes S.A. Securitatea evenimentului a fost asigurată de compania de securitate privată CHESTOR - Security.