Pugilistul Danila Guranda a devenit campion european
Vizualizări: 6501 31.07.2023  |   Noutăţi

 

 

 

Aproximativ 400 de pugiliști din 32 de țări au participat la Campionatul European între juniori de 15-16 ani de la Ploiești, România. Elevul antrenorului de onoare al Republicii Moldova, Igor Cernencov, de la școala sportivă B.P. Petuhov din Bălți a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la a doua încercare și a fost premiat cu medalia de aur. La Campionatul European de anul trecut din Italia, Danila a obținut medalia de argint. La campionatul din acest an i-a învins pe letonul Aleksandrs Kotovs, albanezul Lazri Zhurgen, cehul Simon Stozka și pe Alik Ktshoyan din Armenia.

 

Roman Șpac din Chișinău a urcat pe treapta a treia a podiumului și a obținut medalia de bronz.

 

Participarea pugiliștilor la Campionatul European a fost organizată și finanțată de Federația de Box și Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova.