Campionul mondial la box, Dmitrii Bivol, se consideră un om al URSS
Vizualizări: 8786 17.01.2023  |   Профессиональный бокс

 

 

 

Boxer rus de origine moldovenească, campion WBA la box la categoria de greutate semigrea, Dmitrii Bivol, a spus că se consideră un om al Uniunii Sovietice.

"Încă din copilărie am avut o întrebare — cui aparțin mai mult? M-am născut în Kîrgîzstan, am sînge coreean-moldovenesc, vorbesc doar rusă și de la 11 ani locuiesc la Sankt Petersburg. Ca rezultat, mi-am dat seama că sînt un exemplu clar de om al Uniunii Sovietice, cînd toate republicile erau împreună. Moldova și Kîrgîzstanul au făcut parte din URSS.

Părinții mei s-au întîlnit în Rusia. Iar după prăbușirea Uniunii, am început să mă împart. Iar eu aparțin și Rusiei, și Kîrgîzstanului, și Moldovei, și chiar Coreei, deși nu am fost niciodată în Coreea", a declarat Dmitrii Bivol în cadrul unei conferințe de presă la Moscova. Dmitrii Bivol s-a născut în Tokmak (Kîrgîzstan). Numeroasele sale rude din partea tatălui său locuiesc în Moldova, aici a crescut și și-a petrecut copilăria.

Bivol a fost recunoscut în 2022 drept boxerul anului de către revista The Ring. În lupta pentru acest titlu, Bivol l-a învins pe campionul mondial WBC și WBA la categoria super ușoară, Kenshiro Teraji, pe campionul mondial absolut la categoria ușoară, Naoya Inoue, și pe fostul deținător al titlului WBC la categoria super ușoară, americanul Jesse Rodriguez. În 2022, și-a apărat de două ori cu succes titlul mondial la categoria semigrea conform Asociației Mondiale de Box (WBA Super), cîștigînd luptele împotriva mexicanilor Saul Alvarez și Gilberto Ramirez.

Lupta împotriva lui Ramirez a avut loc pe 6 noiembrie, a durat toate cele 12 runde și s-a încheiat cu victoria lui Bivol prin decizia unanimă a judecătorilor. Pentru Bivol, această apărare a titlului a fost a zecea. În boxul profesionist, Bivol are 21 de victorii și 0 pierderi.

Nouă nu ne rămîne decît să ne mîndrim cu un astfel de luptător cu rădăcini moldovenești, care proslăvește țara noastră pe arena internațională. El continuă să fie de neînvins, dominînd în totalitate în divizia sa. În 2023, rivalilor săi le va fi incredibil de greu să-l priveze de titluri. Nu există încă un luptător care să-l poată opri pe impecabilul Bivol.