Au devenit cunoscuți cîștigătorii noilor lupte de box profesionist
Vizualizări: 8609 04.12.2022  |   Профессиональный бокс

 

 

 

O nouă seară feerică de box profesionist, organizată "Arena Boxing Promotiion", Federația de Box din Moldova și promotorul albanez Albi Sorra, a avut loc în seara zilei de 2 decembrie la complexul sportiv al Universității de Stat de Cultură Fizică și Sport.

Spectatorii au asistat la opt lupte fără compromisuri care s-au încheiat prin victorii la puncte, dar și prin KO.

La lupte au participat boxeri din Turcia, România, Armenia, Kîrgîzstan și Moldova.

În rivalitatea dintre gazdele ringului, cîștigători au devenit: Ghenadie Gîtlan – în lupta cu Marius Timofti, Anatoli Konopliov – în fața lui Vladislav Gaureac și Andrey Kiriakov – în fața lui Igor Radionov. În luptele internaționale, boxerii moldoveni la fel au ieșit învingători: Evgheni Șabazov – în fața kîrgîzului Elamon Temirov, Kvintilian Lîsîi – în fața românului Marius Tanca Ion, Victor Lukaș - în fața lui Liviu Nicolae din România și Romik Airapetean – în disputa cu Mustafa Karlikli Atakan din Turcia.

Oaspetele din Armenia Yuriy Sakunts l-a învins pe moldoveanul Ivan Sulac.