Cine mai sprijină Asociația Presei Sportive din Moldova?
Vizualizări: 1331 03.07.2019  |   Noutăţi

 

 

 

 

Asociația Presei Sportive din Moldova (APSM) primește sprijin financiar în activitățile sale din partea Federației de Box din Moldova, al cărei președinte este Vasile Chirtoca.

 

Despre aceasta a declarat, printre altele, președintele APSM, Eduard Ciobanu, într-un interviu acordat agenției Infotag.

 

Răspunzînd la întrebarea dacă liderii federațiilor naționale oferă sprijin financiar Asociației Presei Sportive din Moldova, el a spus: „Nu întotdeauna. Și nu sîntem supărați pe ei pentru asta, pentru că sîntem conștienți de sprijinul financiar pe care îl are sportul din partea statului și de posibilităţile de sponsorizare ale întreprinderilor din Republica Moldova. Prin urmare, vreau să-mi exprim recunoștința față de Federația de Fotbal din Moldova și fostul său președinte Pavel Ceban, care mi-a oferit posibilitatea de a aloca un microbuz cu 20 de locuri acum cîțiva ani pentru ca membrii APSM să plece la Viena pentru meciul dintre Austria și Moldova. Tot FMF sprijină desfășurarea turneului anual de futsal „Cupa presei”, care, în ultimii, este organizat în memoria celebrului fotograf și reporter sportiv Boris Harcenko. FFM oferă, de asemenea, asistență în organizarea Galei laureaţilor presei sportive moldovenești. APSM este susţinută în această privinţă şi de Federația de box din Moldova, al cărei președinte este Vasile Chirtoca”.

 

Eduard Ciobanu a numit drept demn de laudă faptul că şi alte federații și organizații naționale încearcă să asiste presa sportivă, menționînd că relațiile productive s-au dezvoltat și cu partenerul general al APSM, Avia Invest. „Federația WT Moldova Taekwondo, compania Boviline, organizația FEA, Fundația Națională de Sport din Moldova sînt şi ele mereu alături de noi”, a subliniat el.