Liderul boxului național, a reluat antrenamentele
Vizualizări: 17993 20.05.2020  |   Noutăţi

 

 

Legendarul veteran al boxului moldovenesc, Vasile Belous, a reluat antrenamentele intensive în vederea participării la turneele internaționale de calificare la Jocurile Olimpice din anul viitor.

 

El a revenit după o pauză de aproximativ 7 luni din cauza unei accidentări la braț. Din această cauză nu a participat la campionatul național din anul trecut. ”Mîna accidentată nu mă mai deranjează. Mă simt bine. Doresc enorm să mai particip la o Olimpiadă. Și nu doar să particip, dar să am o evoluție meritorie. Evident, dacă și Federația națională mă va susține”, a declarat performerul pentru agenție, transmite MOLDPRES.

 

”Sper mult că Vasile Belous va intra repede în ritmul antrenamentelor intensive, necesare pentru a obține în continuare performanțe. El este un mare boxer. Își cunoaște la perfecție meseria și-i capabil să producă surprize mari, să obțină biletul de acreditare la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021). Urmează să decidem, în funcție de nivelul pregătirii, cum o să decurgă antrenamentele, curele de slăbire în ajunul turneelor, la ce categorie de greutate o să concureze, 69 sau 75 kg”, a adăugat Antrenorul Emerit Petru Caduc, care-l pregătește timp de peste 10 ani la Școala specializată din Grimăncăuți.

 

Vasile Belous este unul din cei mai buni boxeri moldoveni în activitate din ultimii ani. În palmaresul său figurează medalia de bronz cucerită la Campionatul European de la Minsk (2017), locul 5 la Jocurile Europene de la Minsk (2019), locul 5 la Mondialele de la Baku (2011), campion al Acord Combat Games (2010, Beijing), medalia de bronz la Campionatul Mondial Universitar (2011, Ulaanbaatar), locul 9 la Olimpiada de la Londra (2012), bronz la Campionatul Uniunii Europene (Sofia, 2014). El este cîștigător al turneelor internaționale de clasa A: ”Beogradski pobednik” (Belgrad, 2006, 2015), ”Felix Stamm (Varșovia, 2009), ”Centura de aur” (Constanța, 2013), premiant la penultimul turneu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Baku, 2016).

 

Sursa: moldpres.md