array(10) { [0]=> &object(stdClass)#311 (16) { ["title"]=> string(86) "Cei mai buni boxeri ai anului 2017, premiaţi de Federaţia de Box din Moldova (VIDEO)" ["created"]=> string(19) "2018-04-27 15:10:24" ["introtext"]=> string(325) "

În acest an se împlinesc exact 25 de ani de la fondarea Federaţiei de Box din Moldova.

 

" ["fulltext"]=> string(2937) "

 

 

 

În acest an se împlinesc exact 25 de ani de la fondarea Federaţiei de Box din Moldova.

Cu acest prilej, astăzi, 27 aprilie, a fost organizată o şedinţă de lucru în care au fost enumerate succesele de care au dat dovadă sportivii în această perioadă, inclusiv cele din 2017.

 

Potrivit preşedintelui Federaţiei de Box din Moldova, Vasile Chirtoca, anul trecut a fost unul plin de evenimente frumoase şi victorii pentru boxerii moldoveni, lucru ce îi motivează ca şi în 2018 să atingă noi înălţimi.

 

„Anul trecut ne-am bucurat de succese mari. Avem un medaliat cu bronz la Campionatul Europei, este vorba despre Vasile Belous. Avem un medaliat cu bronz și la Campionatul Europei Under 22, Dorian Bucșa, care este antrenat de Igor Untilă de la Hîncești. În continuare, boxul moldovenesc se lărgește din punct de vedere geografic, avem deja cluburi bune și în Hîncești, Chișinău, Tiraspol, Ceadîr-Lunga. Cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a Comitetului Olimpic și a sponsorilor vom dezvolta în continuare boxul moldovenesc”, a menționat Vasile Chirtoca.

 

În cadrul evenimentului au fost premiaţi şi cei mai buni pugilişti, care au adus acasă medalii de bronz şi argint. Potrivit lor, victoriile obţinute se datorează muncii asidue şi perseverenţei. Ei mai spun că nu se vor opri aici.

 

„Anul 2017 a fost unul de succes pentru mine, pentru că am adus de la Campionatul Europei medalia de bronz. Și acest an l-am început cu dreptul, pentru că am adus o medalie pentru Republica Moldova”, a menționat boxerul Dorin Bucșa.

 

Mîndri de reuşitele discipolilor lor sînt şi antrenorii, care spun că 2017 a fost un an pe cît de greu, pe atît de frumos, iar în acest an vor continua să muncească pentru a obţine rezultate şi mai bune.

 

„A fost un an greu, dar unul rodnic. Medaliile de bronz, argint sau aur constituie dovada muncii noastre. Ori de cîte ori avem rezultate, noi ne încurajăm și credem că anul care vine va fi și mai bun. Acum, ne dorim calificarea la Jocurile Olimpice care vor avea loc în 2020 la Tokyo”, a spus antrenorul Igor Untilă.

 

Precizăm că printre medaliaţii cu bronz şi argint ai Campionatului European din anul 2017, se numără boxerii moldoveni Vasile Belous, Dorin Bucşa, Constantin Ursu, Vasile Cebotari, precum şi Maxim Ivaşcenco. Anul trecut, aceştia au adus acasă trei medalii de bronz şi una de argint.

" ["modified"]=> string(19) "0000-00-00 00:00:00" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(77) "cei-mai-buni-boxeri-ai-anului-2017-premiatsi-de-federatsia-de-box-din-moldova" ["catslug"]=> string(4) "news" ["cattitle"]=> string(9) "Noutăţi" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(4) "2725" ["id"]=> string(3) "659" ["catid"]=> string(1) "1" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [1]=> object(stdClass)#310 (16) { ["title"]=> string(58) "Campionatul Republican de Box printre elevi - 2018. Finala" ["created"]=> string(19) "2018-04-26 14:16:18" ["introtext"]=> string(296) "

Campionatul Republican de Box printre elevi - 2018. Finala

" ["fulltext"]=> string(301) "

 

 

" ["modified"]=> string(19) "2018-04-27 09:17:26" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(85) "campionatul-republicii-moldova-la-box-2018-printre-elevi-shi-a-desemnat-cyshtigatorii" ["catslug"]=> string(5) "video" ["cattitle"]=> string(5) "Video" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(3) "301" ["id"]=> string(3) "658" ["catid"]=> string(1) "3" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [2]=> object(stdClass)#312 (16) { ["title"]=> string(61) "Dorin Bucșa și Igor Untilă la «Obiectiv sportiv» (VIDEO)" ["created"]=> string(19) "2018-04-26 12:24:08" ["introtext"]=> string(180) "

Dorin Bucșa și Igor Untilă la «Obiectiv sportiv»

 

" ["fulltext"]=> string(328) "

 

 

 

" ["modified"]=> string(19) "0000-00-00 00:00:00" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(51) "dorin-bucsha-shi-igor-untila-la-obiectiv-sportiv-md" ["catslug"]=> string(5) "video" ["cattitle"]=> string(5) "Video" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(3) "327" ["id"]=> string(3) "656" ["catid"]=> string(1) "3" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [3]=> object(stdClass)#313 (16) { ["title"]=> string(51) "Bronz pentru Moldova la Campionatul European de Box" ["created"]=> string(19) "2018-04-26 11:52:14" ["introtext"]=> string(432) "

Boxerului moldovean Constantin Ursu (64 kg) îi va fi înmînată medalia de bronz, în seara zilei de astăzi, la festivitatea de premiere, care se va desfășura la Campionatul European de la Roseto degli Abruzzi (Italia).

 

" ["fulltext"]=> string(1436) "

 

 

 

Boxerului moldovean Constantin Ursu (64 kg) îi va fi înmînată medalia de bronz, în seara zilei de astăzi, la festivitatea de premiere, care se va desfășura la Campionatul European de la Roseto degli Abruzzi (Italia).

El s-a învrednicit de această distincție după ce i-a învins, în ordine, pe Brian von Vossen (Olanda) și Ali Gatlier (Franța). Ieri tînărul performer ar fi putut schimba bronzul pe argint dacă cîștiga meciul disputat cu Ilia Popov (Rusia), dar a cedat. „Oricum, este un succes”, a declarat pentru agenție secretarul general al federației naționale de profil, Nicolae Savcov.

Nicolae Bucșa (69 kg) a abandonat Campionatul în optimile de finală, iar coechipierii Dumitru Macaria (49 kg), Daniel și Anton Nichitenco (categoriile de greutate 52 kg și, respectiv, 56 kg), Victor Conopliov (60 kg) și Igor Rodionov (plus 91 kg) au fost eliminați din concurs în runda inaugurală.

Cel mai bun boxer moldovean este Veaceslav Gojan (34 de ani), originar din Grimăncăuți (Briceni), medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), campion european (Ankara, 2011), angajat în echipa sportivă a Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne.

" ["modified"]=> string(19) "0000-00-00 00:00:00" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(51) "bronz-pentru-moldova-la-campionatul-european-de-box" ["catslug"]=> string(4) "news" ["cattitle"]=> string(9) "Noutăţi" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(4) "1256" ["id"]=> string(3) "655" ["catid"]=> string(1) "1" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [4]=> object(stdClass)#314 (16) { ["title"]=> string(41) "O nouă victorie pentru boxerii moldoveni" ["created"]=> string(19) "2018-04-26 11:00:12" ["introtext"]=> string(377) "

Boxerii moldoveni au triumfat din nou, reușind să cîștige trei medalii în cadrul Campionatului European de tineret.

 

" ["fulltext"]=> string(770) "

 

 

 

Boxerii moldoveni au triumfat din nou, reușind să cîștige trei medalii în cadrul Campionatului European de tineret.

Constantin Ursu și-a asigură medalia de bronz la Camp.European de Tineret și merge în semifinale, acesta și-a învins adversarul cu scorul 5:0. Astfel, sportivul care este antrenat de Tudor Ceban a ajuns în semifinale asigurîndu-și cel puțin medalia de bronz al campionatului european. Pentru a ajunge în finală, acesta trebuie să îl bată pe boxerul rus Ilia Popov.

 

De menționat, Campionatul European de tineret se desfășoară în Italia

" ["modified"]=> string(19) "0000-00-00 00:00:00" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(40) "o-noua-victorie-pentru-boxerii-moldoveni" ["catslug"]=> string(4) "news" ["cattitle"]=> string(9) "Noutăţi" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(3) "607" ["id"]=> string(3) "654" ["catid"]=> string(1) "1" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [5]=> object(stdClass)#315 (16) { ["title"]=> string(43) "Necrolog în memoria boxerului Vasile Peata" ["created"]=> string(19) "2018-04-20 12:14:26" ["introtext"]=> string(453) "

Federația de Box din Republica Moldova anunță cu regret că, pe 18 aprilie 2018, la vîrsta de 85 de ani, la Bataisk, regiunea Rostov din Rusia, s-a stins din viață boxerul Vasile Peata.

 

" ["fulltext"]=> string(1922) "

 

 

 

Federația de Box din Republica Moldova anunță cu regret că, pe 18 aprilie 2018, la vîrsta de 85 de ani, la Bataisk, regiunea Rostov din Rusia, s-a stins din viață boxerul Vasile Peata.

Renumitul boxer a fost campion al Moldovei în anii 1959-1964, care a ocupat locul 5 la Spartachiada Popoarelor din URSS din 1959 și locul 2 la Spartachiada Popoarelor din URSS, în 1963, finalist al Spartachiadei Consiliului Central al Sindicatelor din URSS din 1962, maestru al sportului din URSS, antrenor emerit al Moldovei, arbitru de categorie unională.

 

Federația de Box din Republica Moldova exprimă cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor decedatului.

 

Fie-i memoria luminată!

 

 

 

 

 

" ["modified"]=> string(19) "2018-04-20 15:32:42" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(52) "a-decedat-legenda-sportului-moldovenesc-vasile-peata" ["catslug"]=> string(4) "news" ["cattitle"]=> string(9) "Noutăţi" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(4) "1800" ["id"]=> string(3) "653" ["catid"]=> string(1) "1" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [6]=> object(stdClass)#316 (16) { ["title"]=> string(89) "Campionatul Moldovei la Box 2018 printre elevi și-a desemnat cîștigătorii (VIDEO/DOC)" ["created"]=> string(19) "2018-04-18 10:20:52" ["introtext"]=> string(294) "

Campionatul Republicii Moldova la Box 2018 printre elevi și-a desemnat cîștigătorii.

 

" ["fulltext"]=> string(1070) "

 

Campionatul Republicii Moldova la Box 2018 printre elevi și-a desemnat cîștigătorii.

Bătălia s-a dat în cadrul a 19 categorii de greutate, iar marii cîștigători ai Campionatului vor reprezenta țara noastră la Campionatul European de Box, care se va desfășura în perioada 20-29 mai curent la Albena, Bulgaria.

Reamintim că, în acest an, Campionatul Republicii Moldova la Box printre elevi s-a desfășurat la Orhei în perioada 11-14 aprilie.

 

 

 

" ["modified"]=> string(19) "0000-00-00 00:00:00" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(74) "ampionatul-moldovei-la-box-2018-printre-elevi-shi-a-desemnat-cyshtigatorii" ["catslug"]=> string(4) "news" ["cattitle"]=> string(9) "Noutăţi" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(4) "1040" ["id"]=> string(3) "652" ["catid"]=> string(1) "1" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [7]=> object(stdClass)#317 (16) { ["title"]=> string(71) "La Orhei a început Campionatul Republican de Box printre elevi (VIDEO)" ["created"]=> string(19) "2018-04-11 11:05:18" ["introtext"]=> string(360) "

La Orhei se desfășoară Campionatul Republicii Moldova la Box 2018 printre tinerii de 13-14 ani...

 

" ["fulltext"]=> string(1531) "

 

 

La Orhei se desfășoară Campionatul Republicii Moldova la Box 2018 printre tinerii de 13-14 ani.

Campionatul, care se desfășoară în perioada 11-14 aprilie, a întrunit 145 de boxeri din 19 echipe venite din toate colțurile republicii.

 

Bătălia se dă în cadrul a 19 categorii de greutate, iar potrivit lui Anatoli Kaigorodov, membru al prezidiului Federației de Box din Republica Moldova, marii cîștigători ai Campionatului vor avea posibilitatea să reprezinte țara noastră la Campionatul European de Box care se va desfășura în perioada 20-29 mai la Albena, Bulgaria.

„Noi îi urmărim pe toți sportivii, iar eu cred că boxerii noștri au o pregătire foarte bună. Timp de 15 ani, sportivii din Moldova au devenit campioni europeni la box”, a menționat Kaigorodov.

 

Mai mult decît atît, boxerii moldoveni revin cu medalii și premii de la fiecare campionat european.

 

„Sînt sigur că și campionatul din acest an va descoperi noi sportivi care în viitor ar putea revenit de la campionatele europene cu medalii, reprezentînd cu demnitate țara noastră la competițiile internaționale”, a adăugat membrul prezidiului Federației de Box din Republica Moldova.

" ["modified"]=> string(19) "2018-04-18 11:55:26" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(62) "la-orhei-a-ynceput-campionatul-republican-de-box-printre-elevi" ["catslug"]=> string(4) "news" ["cattitle"]=> string(9) "Noutăţi" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(4) "1271" ["id"]=> string(3) "651" ["catid"]=> string(1) "1" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [8]=> object(stdClass)#319 (16) { ["title"]=> string(70) "Rezultatele Campionatului Europei pentru tineri de 19-22, din România" ["created"]=> string(19) "2018-04-06 10:45:41" ["introtext"]=> string(191) "

Rezultatele Campionatului Europei pentru tineri de 19-22, din România

 

" ["fulltext"]=> string(4421) "

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

" ["modified"]=> string(19) "2018-04-06 11:54:59" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(68) "rezultatele-campionatului-europei-pentru-tineri-de-19-22-din-romania" ["catslug"]=> string(4) "news" ["cattitle"]=> string(9) "Noutăţi" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(4) "4393" ["id"]=> string(3) "650" ["catid"]=> string(1) "1" ["sectionid"]=> string(1) "1" } [9]=> object(stdClass)#320 (16) { ["title"]=> string(120) "Ministrul Monica Babuc l-a felicitat pe Dorin Bucșa, medaliatul cu bronz la Campionatul European de Box Under-22 (FOTO)" ["created"]=> string(19) "2018-04-05 08:35:36" ["introtext"]=> string(474) "

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, i-a primit în vizită pe proaspătul medaliat cu bronz la Campionatul European de Box Under-22, Dorin Bucșa, și pe antrenorul acestuia, Igor Untilă.

 

" ["fulltext"]=> string(2211) "

 

 

 

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, i-a primit în vizită pe proaspătul medaliat cu bronz la Campionatul European de Box Under-22, Dorin Bucșa, și pe antrenorul acestuia, Igor Untilă.

 

Oficialul l-a felicitat pe sportiv, afirmând că asemenea tineri sunt modele pentru generațiile actuale și viitoare. ,,În spatele unei medalii stă o muncă tenace, o forțare a limitelor și uneori chiar sacrificii. Sunteți o sursă de inspirație pentru noi toți și ați arătat că prin muncă susținută, prin determinare și hotărâre putem reuși. Acest succes demonstrează că fiecare efort pe care îl faceți nu rămane nerăsplătit. Republica Moldova datorează mult sportivilor care sunt adevărați ambasadori ai țării noastre”, a menționat ministrul Monica Babuc.

 

Amintim că Dorin Bucșa a obținut o medalie de bronz la Campionatul European de Box Under-22, care s-a desfășurat la Târgu-Jiu, România, în perioada 25 martie – 1 aprilie. Boxerul, care a luptat la categoria de greutate 60 kg, a repurtat trei victorii: prima a obținut-o în disputa cu sportivul Jasim Ljama din Macedonia, a doua cu Murat Yildirim din Germania, iar a treia cu Hrayr Shahverdyan din Armenia.

 

Din componența lotului Republicii Moldova au mai făcut parte sportivii: Oleg Rîsiuc, Vlad Gavriliuc, Victor Vacula, Vlad Gumeniuc, Cristina Cravcenco, Victor Sambriș și Cristi Constantinov.

 

Participarea la această competiție, care a reunit cca 300 de sportivi din 37 de țări, a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

 

 

 

Sursa: mecc.gov.md

" ["modified"]=> string(19) "2018-04-05 08:48:30" ["stitle"]=> string(12) "Статьи" ["slug"]=> string(112) "ministrul-monica-babuc-l-a-felicitat-pe-dorin-bucsha-medaliatul-cu-bronz-la-campionatul-european-de-box-under-22" ["catslug"]=> string(4) "news" ["cattitle"]=> string(9) "Noutăţi" ["author"]=> string(5) "admin" ["created_by_alias"]=> string(0) "" ["attribs"]=> string(309) "created_by=62 created_by_alias= access=0 created= publish_up= publish_down= show_title= link_titles= show_intro= show_section= link_section= show_category= link_category= show_vote= show_author= show_create_date= show_modify_date= show_pdf_icon= show_print_icon= show_email_icon= language= keyref= readmore= " ["readmore"]=> string(4) "2087" ["id"]=> string(3) "649" ["catid"]=> string(1) "1" ["sectionid"]=> string(1) "1" } }